DEZVOLTAREA COMUNITARĂ

Capitalul social se referă la instituțiile, relațiile și normele care modelează calitatea și cantitatea interacțiunilor sociale ale unei societăți. Din ce în ce mai multe dovezi arată că coeziunea socială este esențială pentru ca societățile să prospere din punct de vedere economic și pentru ca dezvoltarea să fie durabilă. Capitalul social nu este doar suma instituțiilor care stau la baza unei societăți; este lipiciul care îi ține împreună elaborând diverse mijloace de măsurare a nivelului capitalului social în diferite contexte. Se spune pe site-ul său că măsurarea capitalului social este importantă din următoarele trei motive:

​

(A)  Măsurarea ajută să facă conceptul de capital social mai tangibil pentru persoanele cărora le consideră dificil sau abstract capitalul social;

​

(b)  Ne mărește investiția în capitalul social: într-o eră bazată pe performanță, capitalul social va fi retrogradat la statutul de al doilea nivel în alocarea resurselor, cu excepția cazului în care organizațiile pot demonstra că eforturile lor de construire a comunității dau rezultate; și

(c)  Măsurarea ne ajută pe noi și pe finanțatorii noștri și organizațiile comunitare să construim mai mult capital social.

Tot ceea ce implică orice interacțiune umană poate fi afirmat pentru a crea capital social, dar adevărata întrebare este oare se construiește o cantitate semnificativă de capital social și, dacă da, cât? Merită continuată o anumită parte a efortului nostru de programare sau ar trebui abandonată și reînnoită? Programele de mentorat, locurile de joacă sau sponsorizarea petrecerilor în bloc conduc, de obicei, la o mai mare creare de capital social? Construirea capitalului social în oamenii pe care îi sprijinim prin munca noastră ne va ajuta să ne ușurăm munca.

​

Punerea de capital, relațiile cu oameni care nu aparțin a ceea ce ar putea fi grupul nostru social primar și cu care nu împărtășim identitatea noastră socială primară, este posibilă atunci când oamenii recunosc că au „identități” multiple. Dacă mă văd doar ca, de exemplu, un croat bosniac, atunci s-ar putea să mă simt antagonist față de bosniacii musulmani și sârbii bosniaci. Dar dacă mă pot vedea și ca un conservator social, un inginer, un fan al voleiului și al muzicii jazz, atunci am și lucruri pe care le pot împărtăși cu alții din Bosnia-Herțegovina.

Alte posibilități pentru un teren comun sunt un gen comun, sau o vârstă similară (și, prin urmare, o cultură generațională similară), bucuria de munte sau de pescuit sau de mâncare bună. Recunoașterea faptului că eu – și alții – avem identități multiple, permite o multitudine de legături și relații transversale care creează o țesătură socială densă. O societate puternică are probabil atât mult capital de legătură, cât și capital de legătură. Consolidarea eficientă a păcii ar duce la mai multe legături, dar mai ales la un capital social mai bun.

Deși s-a vorbit enorm în ultimii ani despre „stările fragile”, și, prin urmare, multe investiții în reconstrucție. statul" (vezi mai jos), abia mai recent se atrage mai multă atenție asupra „starii societății" (de ex. Zoellick 2008). Deci, ca constructori ai păcii, cum apreciați „starea societății, adică gradul și natura capitalului său social? Și dacă găsiți niveluri profunde de neîncredere, fragmentare, divizare, individualism, atunci cum procedați pentru a crea sau a recrea un anumit grad de coeziune socială? Este ceva la care poate contribui un actor extern? În ce condiții și cum?

​

Woolcock a depășit distincția făcută de Putnam între capitalul de „legare” și „capital de legătură” și a adăugat „capital de legătură”. Dacă legătura este identificarea puternică cu cei care sunt văzuți a fi „apropiați”, adică o parte din grupările cărora le aparține cineva și care tind să definească identitățile primare, atunci capitalul de legătură pentru Woolcock se referă la legăturile pe care le avem cu oamenii pe care îi întâlnim. cu o anumită regularitate, deși nu știu neapărat foarte bine, cum ar fi cunoștințele, colegii de serviciu etc. Legarea capitalului se referă apoi la relațiile – și ipotezele care le modelează, cu multitudinea de oameni care ne sunt în mare parte străini. Pacea începe atunci când îi îmbrățișăm pe cei care nu fac parte din religia sau cultura noastră.  

​

.